Pasiune veche în straie noi

           Fiecare om pe care îl întâlnim în drumul nostru prin viaţă , ne învaţă câte o lecţie. Nu, nu mă refer la tanti care vinde pâine, sau poştaşul care aduce pensia, mă refer la oamenii care intră în viaţa noatră , cu voia noatră, pentru o perioadă de timp, mai lungă sau mai scurtă. Lecţiile primite de la cei din jur sunt cele care ne însoţesc apoi pe tot restul vieţii.            Unii vin ca o binecuvântare, alţii ca o pacoste Trebuie însă să ne bucurăm de ambele categorii. Fără cei ca  o binecuvântare , viaţa noastră ar fi mai săracă, amintirile mai puţine, iar fără cei ca o pacoste nu am şti să îi apreciem pe primii. E ciudat cum prieteniile din copilărie, când credeam că nimeni şi nimic nu va despărţi aceste legături devin doar nişte like-uri şi commenturi pe paginile de socializare, în cel mai bun caz un mesaj de sărbători. Există şi excepţii, nu spun că nu, însă foarte rare, creştem, ne îndepărtăm şi ajungem să "ne învârtim în alte cercuri". Dar şi ei rămân o pa

    Am ajuns în săptămâna dinaintea Crăciunului şi am ajuns să constat cât de mult a dispărut spiritul acestei sărbători în ultimii ani.        Nu am înţeles niciodată şi nici nu voi înţelege împodobitul bradului cu mult înainte de ajun. Ce farmec mai are Crăciunul? Câtă emoţie aveam când în ajun de Crăciun împodobeam bradul împreună cu părinţii, fiecare punea câte un glob, legam frumos bomboanele, iar din bucătărie se simţea miros de prăjitură şi mâncare tradiţională. Dimineaţa găseam cadourile frumos aşezate sub brad. Şi nu, nu  erau cadouri de milioane, erau mici atenţii care valorau atât de mult.       Era un sentiment unic, care acum văd că a dispărut.  Pe toate balcoanele vedeai câte un brad care aştepta să fie împodobit. Acum, aleargă toată lumea după cadouri, iar în 25 decembrie vor fi din nou la fel de reci şi nepăsători ca înainte. Pe paginile tuturor apar cadouri care mai de care, pentru  a demonstra... încă nu ştiu ce , dar caut răspuns :D  Nimic nu mai aduce a Crăciunul

        Trebuie să menţionez de la început că niciodată nu mi-a plăcut mişcarea, nu am fost foarte activă la orele de sport, nici pe bicicletă nu mă ştiu da, despre role sau alte minuni nici nu vorbesc. Pe când majoritatea colegilor alegeau, ca opţiune la BAC sportul eu am preferat istoria. Am primit o bicicletă de cameră de la Andrei, dupa 3 luni era cel mai veritabil suport pentru umeraşe.         Când medicul mi-a spus că ar fi indicat să slăbesc înainte de operaţie, soţul meu m-a înscris la sport, aşa am ajuns pe mâinile domnului antrenor Adrian Bogoșel .       Am început în februarie 2016, cu un chef de nedescris. Nu aveam putere, nu aveam stare de spirit pentru aşa ceva, însă ştiam că trebuie să o fac pentru mine. Am început un program de 3-4 ori pe săptămână, câte  o oră. Orele treceau al naibii de greu. Uneori din cauza tratamentelor hormonale, eram pe marginea prăpastiei , mă apuca plânsul la orice ton mari ridicat din partea antrenorului. Ştiam că este spre binele meu, d

               "Doar o bucăţică, doar o felie, mergi pe jos acasă şi trece" - sloganul celor din jurul meu. Săptămâna aceasta am ajuns din nou un pic mai aproape de corpul visat . Raportez cu cea mai mare mândrie, imensă şi fără limite, nu m-am atins de nici măcar o bucată de prăjitură, deşi a fost ziua unui coleg şi să nu vă spun ce de bunătăţuri erau pe platou! Erau prăjituri care arătau într-un mare fel. Toată lumea se mira de gurmanda din mine, care refuza frumos şi elegant fiecare bucăţică.                Nu ştiam ce răspuns să le dau, pentru că eram ferm convinsă că nu mă vor înţelege. Aşa că nici nu am insistat mult să le explic. Am realizat faptul că deşi erau acolo, fără limită, la doar un deget distanţă de mine, nu mă atrăgeau. Nu îmi era foame, nu îmi era poftă, nu simţeam că trebuie să mănânc doar pentru că şi cei din jurul meu fac la fel. Atunci de ce să mănânc din ele? Doar să ce ..? Să îmi umplu stomacul inutil cu zahăr, faină şi alte minuni ce mai conţineau e

Despre ce mă motivează pe mine ?!     Zilnic primesc întrebări, despre  ce sau cine mă motivează ? .... mă motivez pe cât se poate de mult, singură ! Mai bine spus mă motivează pozele care vi le-am atașat și vouă, mă motivează hainele, rochiile, blugii din liceu,  mă motivează oglinda, mușchii care prind contur (nici nu știam că îi am :))),  mă motivează puținii oameni care cred în mine.    Îmi place să citesc pe faimoasa rețea de socializare, poveștile de viață a multor antrenori care au reușit tot așa prin încrederea care și-au acordat-o să ajungă foarte departe. Poveștile lor de viață sunt cele mai bune lecții. Oameni simpli care au pornit de la 100 de kilograme , iar acum sunt campioni și antrenori de fitness. (bine sunt realistă, la așa ceva nu visez :D )      Dacă tu nu ai încredere în tine, nimeni nu va avea. Dacă tu nu reușești să te ambiționezi nimeni nu o va face. Degeaba ții diete dacă nu faci sport și invers, degeaba faci sport dacă în viața de zi cu zi eșuezi. Amb

            Am ajuns cu bine, în ultima lună din acest an, atât de încărcat emoțional pentru mine. Ca în fiecare an, pe 1 decembrie, toată lumea postează imagini cu decembrie, să fii mai bun, să îmi aduci multe cadouri, etc.          Sărbătorile ne bat la ușă,iar noi ce facem? Alergăm din stânga în dreapta să căutăm cadouri cât mai scumpe, cât mai pompoase, crezând că un cadou de milioane va rezolva lipsa din timpul anului.              În loc să fim mai atenți unii cu alții. Să privim sufletul celui de lângă noi, poate are nevoie mai degrabă de o îmbrățisare, vorbă bună sau pur și simplu de prezenta noastră. Să dăruim mai mult celor care nu am avut norocul nostru de a avea o situație materială, familială împlinită.           Eu mereu mi-am dorit lucruri simple , pe cât se poate de personalizate, nu îmi plac cadourile de duzină. Acum tot ce îmi doresc este sănătate pentru mine și familia mea, să fim împreună în jurul bradului, să ne bucurăm de luminițele colorate, de cozonacii pufoș

  Ce se-ntâmplă în bucătăria mea? Am fost întrebată cum reuşesc să gătesc în aşa fel încât să nu mănânc din ceea ce îi fac soţului. :)      Prima poză este dovada vie a faptului că dacă ai ambiţie, reuşeşti :) Am ajuns să îmi placă la nebunie procesul  :D aşa că mai nou nu îmi este chiar atât de  greu :)) .....  bine cu mici excepţii ;) ;) Următoarele poze demonstrează varietatea cu care poţi găti chiar dacă ţi-ai schimbat stilul de viaţă (pentru că nu, nu sunt la dietă !! )  Ai nevoie de imaginaţie sau google, legume, piept de pui (muuuuuulllt piept de pui), condimente, eu folosesc ff mult busuioc, pentru smoothie eu recomand smoothie maker marca Breville (şi mie mi-a fost recomandat şi nu m-a dezamăgit delocccc), fructe (eu nu fac după o reţetă anume, ce combin fructele care îmi plac, nu îmi fac smoothie să-l consum cu scârbă), spanac, combinaţii de seminţe, apă plată şi mai nou sirop de afine. Salată din piept de pui cu morcovi, sfeclă roşie, cremă de brănză,  toate

Va trece  Am tot văzut o postare (înainte de operaţia mea) care mi-a ajuns la suflet.  Într-o scurtă descriere este vorba despre o prinţesă care primeşte de la tatăl ei un inel. Aceasta îl roagă pe un bătrân înţelept să îi graveze  ceva în inel care în momentele de tristeţe să o consoleze, în momentele grele să o încurajeze , iar în momentele de fericire să o facă mai precaută. După un timp îşi primeşte inelul înapoi , gravat  cu textul VA TRECE . (Între timp am citit şi am decoperit că defapt este vorba  depre inelul împăratului Solomon, care avea gravat la fel VA TRECE) Foarte mult mi-a plăcut drept pentru care imediat ce am ieşit din starea postoperatorie mi-am şi comandat o brăţărică, cu un medalion pe care am cerut să fie gravat VA TRECE, în ungureşte ELMULIK.      Mă uit zilnic la acest cuvânt, îmi doresc un tatuaj  la încheietura mâinii, (încă duc muncă de lămurire cu mine şi cu cei doi Andrei) , mă ajută să trec peste tot, mă ajută să nu rămân captivă în problema

” Femeia învinge tot, apoi plânge” - G. Vieru           Pornind de la acest citat, care mi-a pătruns în suflet din prima clipă în care l-am citit, analizând situația femeilor din jurul meu, primind în ultima perioadă tot mai multe ”sfaturi” cu privire la ceea ce ar trebui să fac eu ca și nevastă am decis să dezbat aici cu voi, ce înseamnă defapt femeia.             Suntem atât de fragile și vulnerabile în fața voastră, iar voi , bărbații știți atât de bine să profitați de acest lucru. Suntem, până când ne cade și noua vălul acela roz din fața ochilor și realizăm că defapt suntem mult mai puternice decât vă puteți voi imagina. Suntem setate să credeți voi că nu putem face nimic fără voi ! eeeeehhh, și încă câte !!              Faptul că Doamne Doamne ne-a făcut femei, nu și nu și nu ! înseamnă că trebuie să stăm ca mutele în fața voastră, că trebuie să vă dădăcim și vă așteptăm cu 7 feluri de mâncare pe masă, ca deh.. vezi doamne, sunteți bărbați ! Nu !!! Eu chiar cred în egalitat

Ce înseamnă pentru noi defapt fericirea? De ce o cautăm mereu la alții? De ce când suntem întrebați dacă suntem fericiți ezităm să răspundem? De ce nu încercăm singuri, să ne creeăm propria fericire? În ultima vreme am văzut tot mai multe postări în care cunoștințe scriau despre lipsa fericirii.  Am început și eu să mă gândesc oare pentru mine ce înseamnă?  Și am realizat cu tristețe că și eu îmi ”agăț” fericirea de alte persoane. Oare chiar nu putem să fim fericiți singuri (aici nu mă refer fără parteneri de viață), ci efectiv la fericirea noastră individuală. Să fim fericiți că suntem sănătoși, că vedem în fiecare dimineață lumina zilei, că avem unde merge la serviciu (chiar dacă de cele mai multe ori ne-am da demisia pe loc), să găsim motive să zâmbim mai des. Să privim păsările în zbor, să ne bucurăm de o ciocolată caldă, de o carte bună, de un zâmbet, de o reușită personală. Să încercăm să nu agățăm fericirea noastră în gâtul celui de lângă noi, probabil pe el îl face fericit

Despre...ce simți când nu mai simți nimic Am ales să vă spun povestea mea, inspirată de multe alte femei curajoase cărora le -am citit blogurile zilele trecute. Femei pe care deși nu le cunosc personal, au trăit aceeași poveste ca și mine. Aceste lucruri nu le știu nici cei mai apropiați mie, poate le- a fost teamă să mă întrebe, poate nu au vrut să știe cum e când nu mai e nimic?! Nu știu.. Ne întoarcem un pic în anul 2015, când pentru prima dată în viața mea , ce e drept pentru o perioadă foarte scurtă am avut privilegiul de a fi graviduță. Era un amalgam de sentimente atunci în sufletul meu, știam de fibrom care era un risc major pentru cel mic și implicit și pentru mine.Puteam naște la 6 luni sau uterul să cedeze oricând, fbromul având 12cm . A fost un băiețel, eu așa am simțit atunci și și acum , avea și nume:) urma să-l cheme Yannis, dacă atunci în acea zi Sfântă de sărbătoare nu ne-ar fi părăsit. 15 august .... am avut nenorocul pe lângă suferința prin care treceam să găs

               ” Când îți dorești ceva cu adevărat tot  Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău” adică, cică, așa se spune ! Dar Tu, Om, Femeie, muritoare de rând, ce te faci când te trezești singură în lupta Ta cu ceilalți?             Începi cu pași timizi, să îți deschizi aripile spre noi orizonturi, orizonturi care până acum nici nu știai că există, iar acum îți dorești  cu toată ființa ta, să le descoperi, să le vezi, să ți le însușești. Toți din jur îți spun că nu poți, că nu ești capabilă, că nu e de tine, că oricum e un moft de moment, ei bine ! Țin să vă anunț, pe această cale ! Nu, nu este ! este ceea ce îmi doresc de la viață!! De la viața mea !!!! Și aici cred că am pus punctul pe i :)            Mă bucură enorm, când primesc câte un mesaj, sau mă întălnesc cu câte o cunoștință pe stradă și sunt   întrebată cum am reușit, sau îmi arată fetele  câte o poză cu smoothie făcut de ele, doar pentru că le -am inspirat eu! EU!!! care nu credeam că voi putea fi un m

Despre ...... intimitatea fiecărei familii De ceva vreme mă tot gândesc să aştern aceste rânduri pe "hârtie", că deh.. am 32 de ani şi nu am copil ! Cei din jur mă privesc ca pe o plantă rară, pe cale de dispariţie , de parcă pentru ei chiar ar conta că eu am sau nu un copil. Este strict problema mea ......personală ! Nici eu nu mi-am permis să întreb, să spun sau să sfătuiesc pe nimeni cu privire la acest subiect delicat! Şi nici nu am să o fac niciodată, oricât de BFF am fi !   Întreabă-mă ce gătesc, ce citesc, nu când îmi fac un copil ! Nici eu nu te întreb de ce ţi-ai făcut copil când te aud cum te plângi de el.  Nu ar trebui să ne permitem acest lucru, pentru că atingem tot sufletul celuilalt iar acesta  poate nu doreşte să ne spună nimic din adâncuri. Da ! am pierdut o sarcină ! E din nou problema mea! Nu am făcut avort, e o foarte mare diferenţă între a pierde o sarcină din motive medicale şi a face avort  ! Nu ai absolut nici un drept să îmi spui că eu

                              Despre .....cum am reuşit EU După publicarea confesiunilor mele, (încă nu le pot numi articole J ) tot mai multă lume, mă întreba cum am reuşit. Majoritatea prietenilor de pe renumita reţea de socializare, sunt foşti colegi din generală, liceu, diverse locuri de muncă. Fiecare mă cunoştea un pic mai „grăsuţă” şi acum am citit cu mare drag, complimentele şi susţinerile lor. Cele mai multe întrebări au fost – cum ai făcut? – Şi eu vreau, dar nu pot. În primul rând aş dori să vă spun, şi eu am familie (chiar dacă suntem doar doi), un serviciu şi dincolo de aceste două aspecte importante, am şi eu doza aceea maree mareee de lene. Adicăăăă, am avut-o ! M-am lăsat de ea, după ce am văzut că nu avem aceleaşi perspective de viitor ! Da, sunt conştientă că mă veţi ataca multe, că eu nu ştiu cum e .. pentru că eu am timp, nu am copil, îmi permint financiar (nu, nu le-am ghicit eu , chiar le-am auzit), STOP !!!!!! Eu nu am reuşit pentru

Despre ...1 poză, dar nu acelaşi om          Am ales să vă prezint prima poza (ţinută atent ascunsă până acum) din dorinţa de a vă arată ce-nseamnă să te schimbe o "problemă" (prefer să îi spun aşa, sună mai bine, decât, boală). Prima poza a fost realizată în luna septembrie anul 2015, înainte de a începe marea schimbare, iar cea de a doua exact la 1 an, diferenţă. În prima poză, eram pierdută, total cuprinsă de panică, de întrebări, de neajunsuri, (frustrări cum le spunea soţul meu). Nu înţelegeam de ce eu, nu ştiam cum voi face faţă, cum voi reuşi să scap de operaţie, de fibrom, de tot. Diferenţa este vizibilă, dar mai mult de atât, se simte. Simt prin tot ceea ce fac, ce eman,ce primesc înapoi.      Poza a doua, a fost realizată în luna septembrie anul 2016, un alt om ! M-am liniştit, m-am maturizat, m-am ambiţionat, am găsit drumul spre mine. Schimbarea a pornit din "adâncuri".  Am început să nu pun la suflet tot ceea ce nu ţine de  mine, să nu mă a

Despre , stilul de viata sanatos Cum bine ati citit, cei care mi-ati urmarit postarile, stiti ca sunt trecuta printr-o perioada destul de grea (probabil unii vor spune ca e o nimica toata, ca doar 70% dintre femei sunt diagnosticate cu fibrom uterin, insa pentru fiecare lupta pe care o duce cu o boala e unica, fiecare o percepe, traieste altfel), in momentul in care am aflat de problema, am incercat tot ce am crezut eu ca mai poate salva situatia, care era deja intr-o stare destul de avansata. Am inceput sa faca sport, am inceput sa evit tot ce are zahar, faina (bine uneori am cedat, ca doar sunt si eu om, insa seara aveam o mustrare de constiinta, ca apoi de fiecare data cand simteam o pofta pentru ceva interzis ma gandeam daca chiar merita sa ma abat de la drum), am inceput sa fac meditatii, rugaciuni, sa ascult muzica de relaxare, sa imi incep ziua cu un smoothie de fructe, si aici vroiam sa ajung defapt. Cele 10 kg care m-au parasit , m-au parasit intr-un mod frumos, nu vi

            Cum devii dintr-un sedentar convins, un om căruia îi place “sala” J         Oooo nu , nu, mişcare, eu ?!Nici cu bicicleta nu ma stiu da:))!  Anii de şcoală au fost un chin, profa de „edă” super severă, hate, hate , hate, educaţia fizică , am ajuns la liceu, domnul profesor, pâinea lui Dumnezeu... hmmm, credeam că am scăpat, dar nu , la facultate, trebuia să ne alegem un sport..hmmm aerobic, sună bine, hai să mergem, până la Universitate pe jos !! acolo o oră , şi până în centru iar pe jos! Chin J daaar, au trecut şi anii facultăţii şi mişcarea a devenit un tabu.      Niciodată nu am fost o slăbuţă, puneam vina pe gene,  am ţinut diete după diete, pentru a ajunge la kg mult visate, unele cu rezultat, altele fără.       La unul dintre controale, domnul dr mi-a recomandat ca o pregătire pentru operaţie să slăbesc câteva kg. Ehh ce doamne, aveam 69 kg. Eu să slăbesc?? Nu, într-adevăr nu eram într-o formă tocmai normală vârstei mele, 1km de mers pe jos şi toată ziu

                       Despre Campania BUZZStore  #buzzcien       #damiunpont    #ProtejamFrumusetea    #LidlRomania           De un an de zile tot incerc (fara succes) sa devin si eu una dintre persoanele  norocoase care poate testa anumite produse lansate in cadrul campaniilor oferite de cei de la BUZZStore. Mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca am fost selectata, mai ales ca sunt adepta cremelor si produselor de infrumusetare. Sambata dimineata la prima ora, curierul mi-a inmanat coletul. Super !! Sa deschidem deci coletul, frumos, atent sigilat.         Siiiiiii Hop surpriza ! Un portfard turcoaz (culoarea mea preferata) plina cu cele bune toate pentru Mine, pentru testat. 1 gel de dus pentru piele sensibila (TESTAT) pielea devine hidratata si catifelata 1 crema de maini cu unt de Shea si Ulei de argan (TESTAT) am luat crema cu mine la mare, vreau sa va spun ca bineinteles ca apa de mare mi-a cam uscat pielea, pe maini fiind si mai sensibila, a fost nevoie de o hidratare,

Augusztus 15    1 e / 2 h      Eltelt mindketto. Mindkett esemeny eros nyomot hagyott maga utan, olyat amilyet csak az erezhet at, aki mar tul esett rajta. Sajnos nagyon sok no , esik tul ezeken a dolgon.         1 ev miota egy icike-picike poclako ugy dontott hogy nem szeretne velunk maradni.         2 honap miota tul vagyok a mutetten. A mioma mar a multe, remelem ott is marad, hogy a foorvos ur szavaival eljek “ Tessek elfejteni a rosszat es csak a jora gondolni”.       2 honappal ezelott, mindennel jobban szerettem volna otthon a TV elott ulni, s nem egy korhazi szobaban. De elmult, s mindenek mellet, egy szep emlek maradt. Olyan embereket ismertem meg, akikel anyira kozel kerultunk egymashoz, hogy massokal sok evnyi baratsag utan, nem nyiltam igy meg.         Eltelt mindkett esemeny, 2 heg, az egyik latcik a testen, masik a lelekben, de … ELMULIK majd. Beátrix 

Despre Puterea Cuvintelor     Singurul nostru mod de  a comuninca cu cei din jurul nostru, il realizam prin intermediul cuvintelor.     Cat valoreaza insa in ziua de azi cuvintele? Cuvintele noastre sunt cele care ne definesc. De aceea trebuie mereu sa fim atenti la ce rostim, cuvantul spus, rostit, nu-l mai intoarce nimeni si nimic. Cu un cuvant putem inalta, in acelasi timp putem cobora un om.      Ar trebui sa folosim cuvintele pentru a ne alina durerile, pentru a ne accentua fericile, pentru a ne elimina fricile, pentru a-i ajuta pe cei care ne cer ajutorul, pentru a-i indeparta pe cei care ne vor raul. Din pacate de cele mai multe ori, incurcam aceasta ordine si cream un adevarat haos prin cuvintele rostite. Nu poti sa ii spui unei femei care nu are copil " tu nu stii, ca nu esti mama" pentru ca, nu stii de ce nu e mama. Faptul ca tu esti mama, ar trebui sa te bucure, si te faca sa te gandesti de 2 ori inainte de a rosti astfel de cuvinte.  Nu poti sa ii

Despre... cum am ajuns sa ma imbolnavesc           Dupa experienta traita sunt mai mult decat convinsa, ca orice boli am dezvolta, ni le atragem singuri. In cursa mea disperata de a gasi niste raspunsuri la boala care a pus stapanire pe uterul meu, o prietena din copilarie mi-a recomandat Noua Medicina Germana. Hmmm.... suna interesant, ba chiar la prima lectura ciudat, am inceput totusi sa ma documentez si sa cred tot mai mult si mai mult in ceea ce citeam.          Si da ! Am ajuns in situatia de a "creste" o tumora (chiar daca urasc din tot sufletul sa o numesc asa, dar mnah asa este) de 12 cm, in interiorul meu, doar pentru simplul fapt ca am cei 7 ani de acasa.        Doar pentru ca mama mea, imi spunea mereu "numara pana la 10 inainte de a spune ceva" asa faceam, numaram mereu cand eram jignita, insultata sau cand mi se puneau bariere. Numaram, inghiteam, taceam. Si?! am ajuns sa fiu privita ca o persoana in care poti sa dai, ca Bea, nu iti raspunde urat,

             Traim intr-o lume in care fiecare individ isi urmareste propriile interese, prea putin ne pasa de cel de langa noi, prea putin realizam cata nevoie are celalat de un cuvant bun, de un sfat,  de un ajutor.             Categoria "Fratii" care se cearta intre ei pentru averi (case, pamanturi, vile, piscine, baniiiiii), iar la greu tulai doamne ce mult se iubesc. Nu se cauta cu zilele, lunile, dar la nevoie, uite cum iti stie numarul de telefon. "Prietenii ", ei ce sa spui de prieteni, oameni care odata iti stiau fiecare miscare, fiecare gand, bucurie, durere, devin niste commenturi pe facebook, in rest nimic. Sunt foarte putini carora le pasa cu adevarat, care stiu  ca atunci cand spui sunt bine, ca defapt ai nevoie de o ora de povestit, sunt foarte putini pe care ii poti suna la orice ora cu orice problema.             Asa mult ne pasa de noi, incat uitam sa fim umani, uitam ca nu suntem singuri, ca cel de langa noi duce o lupta interioara, poate mult ma

14 iunie 2016, dimineata 06.30, pornirea, inainte intram pe la ai mei… nu, nu sunt cuvinte pentru a descrie, acel moment, tensionat, plin de lacrimi , eu ferm convinsa ca anestezia va fi lunga.….. da, da intr-adevar suna al naibii de copilaros, dar mnah, asta sunt eu.. ma stresez pentru orice, dar hai sa fim seriosi, operatie de 2 ore, somn profound, heyyy nu imi era chiar totuna… .deci sa revenim, pornim spre spital, ai mei raman in poarta, cu lacrimi in ochi dar mai ales in suflet si incearca sa ma linisteasca, ne vedem vineri cu bine ! Drumul pare al naibii de scurt (100 km) si hop..suntem in curtea spitalului… nu, nu vreau sa cobor din masina, sunt un copil razgaiat , refuz sa cred ca eu trec prin momentele acestea…..eu? ! care pana acum niciodata nu am fost in spital, nu am fost plecata de langa ai mei, nu ma vad in stare sa fac eu fata acestei situatii singura. Intram in spital…. Pe hol zaresc inca 3 doamne, cu aceeasi privire plina de lacrimi, suntem chemate…. Sotii pot pleca, v

Despre cum mi-a schimbat Domnul Fibrom Uterin viața ! 4 Iunie Public Prieteni Doar eu Personalizat Familie Comuna Biharia, Bihor Vezi toate listele... Zona Comuna Biharia, Bihor Facultatea de Stiinte Juridice Oradea Colegiul National Mihai Eminescu Oradea Înapoi O discuție între prieteni stătea să-nceapă într -o după amiază de mai. Tema principală. ..Copiii - Da ce mai aștepți? - era întrebarea de top pe care o primeam de obicei, de h ca ai 30 de ani, ai un serviciu stabil, casa ta, casnicie lunga, ai tai te pot ajuta ... Da....asa e 30 de ani , căsnicie de 7ani , serviciu, casă, slavă Domnului 2 părinți sănătoși care da abia așteaptă sa fie bunici dat nu au făcut niciodată presiuni în aceasta privința. Cariera la care visam încă din bancile facultății. ..ofițer de stare civilă. Woawww ce bine sună :) O căsuță "mostenită" renovată după gustul nostru, cu sacrificii majore! Fără concedii, fără cheltuieli aşa de plăcere, fără luna de miere, fara iesiri in oras etc