Postări

Se afișează postări din octombrie 1, 2023

Păzea, vine bebe Kev

Imagine
     Nici nu se putea să îi fi dat nume mai bun, iubitului, unicului și celui mai ștrengar băiat din viața noastră. Până să apară el pe lume, știți voi, toate chestiile acelea colorate, sclipitoare de peste tot pe unde umblam le aduceam acasă și aveam nu unul ci vreo 4 rafturi pline de ele. Scoici colorate, îngerași mici, mari și mijlocii, jucărioare de pluș sau porțelan, bibelouri tematice, toate frumos așezate, ordonate pe rafturi după mărime. Rafturile din bucătărie aveau cele mai aranjate vase, din porțelan, căni tematice.  - Ai să vezi tu, când o să ai copil - suna replica celor care veneau pe la noi. Și am văzut :D rafturile mele frumos ordonate au de venit atracția numărul unu pentru cele două mănuțe mici și drăgălașe.  Ne-am gândit noi la de toate, dar la securitate nu. Sertarele cu acte și vasele din bucătărie erau în pericol. Ce să facem? Am apelat la google și căutam siguranțe pentru sertare  pentru că ”nu e voie” nu era de ajuns.  Sursă foto: empria.ro       Tatăl meu a fos