Singură pe stradă...
Seară târzie de noiembrie, totul este liniștit în jurul meu, nici un zumzet nici un murmur, parcă mă și cuprinde frica, nu prea este atâta liniște în zona noastră. Pornesc cu pași repezi spre casă, când dintr-o dată se sting toate becurile de pe stradă. Off nu este plăcut îmi spun și încerc să maschez cu un zâmbet fals ( a se citi rânjet) teama care mă cuprinde. Grăbesc pașii și mai tare. Scot telefonul de pe fundul genții în speranța să îmi luminez un pic calea cu ajutorul lanternei, că doar bineînțeles e înnorat afară așă că nici măcar luna și stelele nu îmi sunt alături. Grozav!! Baterie terminată-teamă accentuată. Grăbesc și mai mult pașii. Simt cum din spate cineva îmi urmărește fiecare pas. Nu mă întorc, nu mă întorc îmi repet obsesiv și o iau ușor la fugă. Pașii din spatele se meu se aud tot mai aproape, tot mai clar și un sunet ciudat începe să mă surzească. Nu am curaj să-ntorc capul. Dintr-o dată simt cum mă trage ceva înapoi, nu mai pot înainta, î...