Pasiune veche în straie noi

         Am ajuns să o văd şi pe asta! Doamna Cozma la volan!!! Spre ruşinea mea, eu care am luat "permisul din prima", nu am condus timp de 10 ani. Am avut noi o mică şicană cu, pe atunci prietenul meu Andrei, şi de atunci, datorită unei ambiţii copilăreşti am refuzat să mai urc la volan. Mare greşeală, mare !!    Tati era internat la terapie intensivă, noi ne plimbam cu mami cu autobuzul, maşina fiind în curte! Trebuie să conduc, îmi repetam obsesiv dar nu făceam nimic!    M-am angajat în oraş, făceam naveta cu autobuzul, când erau 2 maşini în curte! Trebuie să iau ore de condus zis şi .... cam atât.   Apoi m-am angajat în sat şi era atât de comod să-l trezesc pe Andrei în fiecare dimineaţă la ora 8 să mă  ducă, iar la finalul programului să vină după mine, încât nici nu m-am mai obosit să mă gândesc că ar trebui să conduc.      Asta până când, mi-a intrat hamstereala în sânge .... cele 2 şedinţe mi se păre...

    Rar se-ntâmplă să nu apuc să îmi gătesc prânzul bine prestabilit. Azi este una dintre aceste zile. Efectiv nu am apucat să mă pregătesc. Noroc cu inspiraţiile de pe internet. Noroc mare! Repede am apucat o conservă de ton 160 gr şi nişte paste, integrale desigur! Până m-am îmbrăcat, azi dimineaţă, am pus pastele la fiert! Am scăpat! Repede şi sănătos! Prânzul este gata! Stau liniştită! Cine spune că nu se poate, ori nu vrea, ori nu vrea! Dacă crezi cu adevărat în ceea ce vrei să transmiţi nu există să nu găseşti o cale! De ce am avut nevoie? De 10 minute şi următoarele ingrediente:    o conservă de ton în suc propriu  1 bol de paste integrale  1 cană de bulion  apă şi sare Am pus apa la fiert , am adăugat sare. Când a dat în clocot am adăugat pastele. Când s-au fiert, le-am scurs şi le-am pus în bol ... fuga fuguţa la serviciu. La ora prânzului am amestecat  bulionul şi peştele din conservă cu pastele. Un deliciu!!  ...

Sursă foto: Pinterest           Primul meu gând de azi dimineaţa a fost.."vai ....anul trecut pe vremea aceasta .... eram cuprinsă de emoţii, de frică, de incertitudine". Nu ştiam ce mă aşteaptă, ce urmează, cum va fi!        Suntem setaţi în aşa fel încât ni se pare absolut normal să ne trezim, să luam aer, să avem apă, mâncare, să nu ducem lipsă de nimic, ba mai mult ni se pare atât de firesc că suntem sănătoşi încât uităm... uităm să mulţumim, că suntem sănătoşi, avem părinţii, copii, partener în viaţă lângă noi, prieteni, loc de muncă, casă şi de toate care nouă chiar ni se par normale. Uităm să fim recunoscători, asta până ieşim din furtună! Furtuna ne schimbă, furtuna ne învaţă, furtuna ne spală.. După furtună nu eşti acelaşi om!     De când am ieşit din furtună, am învăţat să Mulţumesc pentru fiecare pas făcut, pentru fiecare dimineaţă, pentru fiecare zi, pentru familia pe care o am, pentru prieteni, pentru pisi...

                  Înainte să iasă pe poartă, Tomas îi lăsă sarcinile lui Buk şi Lin. -        Tuk ! să ai grijă de casă şi de mama, mă voi întoarce cel târziu mâine dimineaţa. -        Să fii cu băgare de seamă, ştii că nu avem voie să intrăm în pădurice. - Ştiu, dar nu am de ales! Tomas porni la drum. Păduricea era dincolo de calea ferată, iar doamna Benton le spunea zilnic că ei nu au voie acolo, dar Tomas o iubea foarte mult pe doamna Benton şi nu voia să o vadă supărată când va descoperi zambila. Păduricea îl speria, foşnetul frunzelor îl făceau să îşi grăbească paşii.  -Ah, nu mai am mult de mers, văd palatul, exclamă fericit.  Ajunge la poarta palatului, păzit de un câine mare şi fioros. - Te rog, lasă-mă să intru, vorbi Tomas cu o voce tremurândă, vreau să vorbesc cu Zâna Albastră. Te rog! - De ce să te las? întrebă paznicul morocănos, ...