Pasiune veche în straie noi

" Nu există agonie mai mare decât aceea de a păstra în suflet o poveste nespusă" -  Maya Angelou           Tu de câte ori te gândeşti la povestea păstrată adânc în sufletul tău ?   Oare câte poveşti ascund sufletele noastre ? Câţi avem curajul să ascultăm poveştile sufletului nostru ?  Câte poveşti  rămân acolo stinse şi câte ies la iveală?   Câte poveşti au murit împreună cu sufletele plecate ?  Fiecare poartă cu el mii de poveşti nespuse, mii de poveşti ţinute departe de ochii lumii.  Poveşti din care ne hrănim în clipele  pline de durere, în clipele în care căutăm alinare. Poveşti care ne răscolesc cu fiecare gând, poveşti care ne creeză unele agonii, altele extaz. Fiecare dintre noi îşi poartă poveştile sufletului cu răbdare, cu tăcere, cu durere.     Poveşti de viaţă nespuse,  poveşti care ne fac să fim uneori mai tari, alteori mai slabi, uneori mai reci, alteori mai îngăduitori.  Trebuie să ne purtăm poveştile , să avem grijă de ele, să ni le respectăm şi în ace

Acum când a trecut deja o vreme bună, pot să vorbesc zâmbind şi deschis despre emoţiile primei spitalizări. O fac pentru că ştiu că ajută şi pe mine m-a ajutat foarte mult să citesc blogurile altor persoane cu privire la ce mă aşteaptă.       După ce am stabilit cu d-nul doctor, data intervenţiei, când fibromul uterin era de 4 cm, a început panica adevărată. Cu o săptămână înainte de intervenţie, trebuia să mă prezint la anesteziologie pentru investigaţii. Drumul şi emoţiile şi-au pus amprenta bine pe starea mea de spirit, tensiunea 130/90, pulsul 120. Mi s-a recoltat sânge, am fost întrebată dacă mă ştiu cu reacţii adverse la vreun medicament, a trebuit să semnez că, da am luat la cunoştinţă toate riscurile. Într-adevăr le-am luat, îmi era o frică, credeam că voi rămâne acolo pe masa de operaţie.   A sosit ziua internării. Dimineaţa am avut voie să mănânc un sandwich, pe la ora 15:00 am fost chemate să ni se facă din nou ecografie, fibromul uterin era de 6,9 cm !!! Medicul mi-a spus