Pasiune veche în straie noi

             Am ales să dau un nou sens vieții mele. Am ales calea spre o viață sănătoasă, o viață plină de energie. Am reușit să motivez oamenii prin reușitele mele, am reușit să îi fac să consume smoothieuri, am ajuns să fiu întrebată de mii de ori de secretul meu, de cum am reușit ce am făcut, să mi se ceară rețete, să mi se ceară părerea despre diverse aparate de făcut smoothie. Acum , la aproape un an de zile, am ajuns să conștientizez cât de greu este acest drum. Câte trebuie să îndur pentru alegerea mea. Căte cuvinte și priviri de răutate. Azi a fost prima dată când am eșuat efectiv la antrenament, poate au fost și altele pe care nu le-am băgat eu în seamă, însă ziua de azi, recunosc cinstit m-a pus la pământ psihic, probabil s-au acumulat, toate durerile din viața de zi cu zi. Am stat și m-am gândit, oare chiar acesta este drumul meu? Oare este normal să eșuezi? Oare cer prea mult de la mine?               Da...

Câte măşti ai acasă ? - atent pregătite pe noptieră care aşteaptă să le porţi? Câte măşti ai acasă ? - atent gătite, nimeni să nu afle în suflet ce porţi? Câte măşti ai acasă? - azi care mască ai ales să o porţi? Fiecare are, câte o mască, pregătită pentru fiecare zi, căci altfel ar fi cu neputinţă să înfrunţi furtunile zilnice, fie ele furtuni calde, fie furtuni reci. Dimineaţa ne alegem atent, ceea ce dorim  să lăsăm, să se vadă, nici o urmă a nopţilor nedormite, nu are voie să se strecoare pe chipul nostru. Oamenii aşteaptă asemeni şacalilor să atace, de aceea alegeţi masca potrivită. Tu ce mască ţi-ai ales azi?

   O dată ce ți-ai părăsit zona de confort, niciodată nu vei mai fi același om !               Mă simt atât de liniștită, împlinită dar mai ales împăcată. Recunosc sus și tare că puțin sunt supărată pe mine, pentru că m-am ținut atâția ani  captivă într-o lume care consideram că mă face fericită și împlinită. Citeam mereu, despre  lucrurile bune și frumoase care cresc și se dezvoltă, dincolo de zona de confort. Schimbările din ultimul timp, m-au făcut să dărâm zidurile atent ridicate, fără să-mi dau seama. Stau acum pe cealaltă parte și privesc ce am avut acolo și mă minunez de mine, de tot ce am crezut eu că este ”traiul cel bun și perfect” era defapt o luptă monotonă, într-o societate sumbră cu niște oameni care probabil niciodată nu mă vor înțelege. De aici de unde sunt, nici nu îmi mai doresc să fiu înțeleasă de ei. Am ieșit, mi-am deschis aripile, sunt pregătită pentru orizonturi noi, nu mă limitez la ceva ce nu mă satis...