Cum am devenit Opinion Maker în ceea ce nici nu visam

 Când durerea te face să devii expert

    Povestea mea începe în anul 2015, când în urma unui diagnostic medical, am petrecut 2 nopți câutând informații, opinii, grupuri de femei, femei care să-mi spună că va fi bine, femei care să mă încurajeze ... dar nimic. 

        În România zilelelor noastre,problemele de sănătate, avortul spontan și infertilitatea sunt privite drept TABU!! 

   M-am ambiționat atât de tare încât în anul 2016, am început să scriu, am scris aici pe blog prima dată despre fibromul uterin, am început cu o mică promovare online a suferinței prin care trec.

 Apoi ambiția a mers mai departe la 32 de ani m-am înscris la  Facultatea de Medicină, la specializarea de  Nutriție și Dietetică, voiam să aflu cum influențează alimentația aceste procese din corpul meu, după ce am reușit să scap de câteva kilograme și am adus analizele medicale pe un plan drept, renunțând la diverse alimente și incluzând altele în locul lor.

Am început să scriu despre sport, eu, care până la vârsta de 30 de ani n-am pășit într-o sală de sport. Am început să vorbesc despre antrenamente și alimentație iar întrebările au început să apară.

Sursă foto: Arhiva personală

    Cu tristețe și durere în suflet am început să aștern pe blog despre următoarele sarcini pierdute, despre infertilitate. 

   Știam că sunt subiecte TABU, însă mesajele au început să curgă, femei care treceau prin durerile mele, aveau nevoie de un sfat, aveau nevoie de cineva care le spune că va fi bine, care să le încurajeze, exact cum mi-aș fi dorit eu atunci, acolo în 2015.

 M-am ambiționat și mai tare, am început să studiez endocrinologia pentru a înțege cum funcționează corpul unei femei când este lipsit sau încărcat de hormoni. 

   Blogul meu a început să fie citit, articolele au început să încurajeze. Săptămânal primesc mesaje de la femei necunoscute, din diverse părți ale țării care mă întreabă cum am reușit până la urmă să înving infertilitatea și să aduc pe lume un copilaș sănătos. Căutam grupuri care aveau ca scop provomarea de bloggeri pentru a duce informațiile cât mai departe. Pentru a face cunoscută această boală tacită.

   Mi-am asumat vulnerabilitatea, mi-am asumat să-mi expun în public durerile celor 5 ani, pentru a ajuta, pentru a alina și uite încet, încet prinde contur ceea ce mi-am propus. Mai am de lucrat nu puțin, însă, faptul că am adus o speranță în viața unor femei, mă face să continui. 

De ce scriu despre aceste lucruri?

Nu pentru a atrage vizitatori, nu pentru a vinde vreun produs ci cu scop terapeutic în primul rând pentru mine.

  Apoi cu scop terapeutic pentru cei care citesc, cu scop motivațional, cu scop sentimenta. Pentru mine aceste scopuri valorează enorm de mult. 

   Consider că noi, femeile ar trebui să fim mai deschise spre astfel de subiecte, să știm să cerem ajutor atunci când este nevoie. 

   Fiind considerat un tabu subiectul acesta multe femei ajung să se considere defecte, să se considere mai puțin decât sunt de aici născându-se mii de frustrări care apoi se revarsă asupra vieții de cuplu, asupra carierei, instalându-se încet încet o umbră de depresie și anxietate.

Sursă foto: Arhivă personală

📌Ce-mi doresc pentru blog?

Să fie citit, apreciat, urmărit și înțeles:

 - de către femei care au aceași problemă de sănătate,

 - de către  femei care nu au aceste probleme de sănătate dar ar fi ideal să accepte că pe lângă ele, există femei cu astfel de suferințe 

- să fie apreciat de bărbați care să înțeleagă durerea partenerei de viață. 

Pentru că da ... Infertilitatea există, infertilitatea doare, și când ai un gram de speranță și ajutor, ea poate fi învinsă.

Vreau să transmit că se poate trece peste astfel de dureri și traume cu schimbarea stilului de viață, a gândirii și a acceptării.

Vreau ca gândurile și rândurile mele să ambiționeze, să ajute și dea speranță. 

Cred că în cei 4 ani de blogging și motivare pe pagina personală de pe rețeaua de socializare, am reușit să aduc un gram de fericire în sufletul femeilor care mă urmăresc cu drag.

Îmi asum ce scriu, îmi asum atât lacrimile cât și zâmbetele. 

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2020