Primul Nostru Crăciun în 3

 Vin Sărbătorile iar noi le așteptăm anul acesta cu cele mai mari emoții! Va fi primul nostru Crăciun în 3! 💓

Pentru că de multă vreme îl așteptăm pe bebe K în viețile noastre, am început de ceva timp să ne facem cumpărăturile de Crăciun cu cuvintele, „pe când vine bebe” ... ei bine, aici a intrat și decizia de lua un brăduț artificial .

Ei, bine adevărul cel mai adevărat este că, timp de 3 ani la rând ne-am chinuit cu brazii naturali, ba era prea strâmb, ba era prea subțire pentru stativ, ba prea lat, ba prea gros ba îi lipseau câteva crengi... apoi unde pun acele!!! Ianuarie era luna de chin pentru acele acelea super subțiri care se ascundeau în covorul super franjurat. Nu știu mama cum făcea față? Pe atunci nu aveam aspirator atât de performant și nici curățătoria de covoare nu era în vogă. Avea și bradul acela ceva aparte mai ales că tata cumpăra în fiecare an, brad până la tavan, dar am preferat să-l păstrăm viu în amintirile noastre ca o emblemă a copilăriei de altădată. 

Așa am decis să spunem stop și să ne orientăm către căutarea unui brad artificial. Dar trebuie să recunosc că pentru mirosul acela de dulce copilărie, mama îmi pregătește în fiecare an un mic aranjament în care îmi pune o crenguță de brad așa, să simt mereu căldura copilăriei.

Deși, mi -a rămas adânc întipărit în minte, cartierul anilor 90, când zeci de  brazi de Crăciun stăteau cuminți pe balcoanele oamenilor, așteptând data de 24, iar apoi la câteva săptămâni, un morman de brazi cu hârtiile de la bomboane goale fluturând în bătaia vântului așteptau să fie ridicați de către cei de la salubritate, iar pădurea rămânea mai săracă.

Am căutat cu entuziasm un brad artificial adevărat. Am hotărât să dăm o sumă nu chiar modică, în ideea că nu va fi o investiție pentru 2-3 ani  ci pe termen lung, am căutat să fie un brad de calitate, să aibă toate crengile la fel de lungi și dese nu cum sunt cele de calitate inferioară.  Alegerea a căzut asupra acestui brad de Crăciun


Sursă foto: Arhiva personală

     Bradul se poate asambla foarte ușor, are vârfurile crengilor înzăpezite și pe ramuri găsești câte un con. Dacă nu știi nu ai spune că nu este un brad dinacela real ca în filme.

Aaaaa să vă spun de unde vă puteți inspira?! 




   Brazii de Crăciun de la e-sarbatoare.ro sunt produse premium, au aspect real și sunt fabricați în U.E., respectând cele mai stricte norme de calitate, fiind comercializați exclusiv în magazinul online sau în showroom-ul din București.


   Calitatea și unicitatea produselor de la e-sarbatoare  le fac prezente în cele mai exclusiviste locuri, începând cu sedii de ambasade, aeroporturi, hoteluri de lux sau studiouri de televiziune.
  A fost o adevărată aventură shoppingul online de brad, varietatea ne-a lăsat cu gura deschisă. 
   Știați că  puteți alege un brad artificial de Crăciun, de lux, cu aspect natural, cu ace 3D, verde, argintiu, alb, roz, violet sau chiar negru? Ei bine, până atunci nici eu.
Acum numărăm zilele până la Crăciun. Abia aștept să văd reacția lui bebe K când va vedea globurile colorate, betelele și Moșul pe care tot așa l-am achiziționat pe când el va fi cu noi.


Deși mai este puțin, noi vă dorim, Sărbători liniștite și acum mai mult ca niciodată, petrecute alături de cei dragi!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2020 




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tu cum îți alegi mobilierul?

De la brunet la blond, de la blond la roșcat

Crăciunul în Lumină