Colțul meu de rai devenit realitate

  Colțul meu de rai a devenit realitate, Doamne, de când mă pregăteam pentru acest loc, unic, minunat și plin, plin de poveste!

  Sună ciudat așa-i? Dar nu, nu este! Este chiar real, este un vis devenit realitate după mulți mulți ani. Dacă până acum colțul pentru visare se rezuma la canapeaua din living și o pătură super pufoasă, ei bine, din aprilie a.c , raiul a devenit real în colțul amenajat pentru bebe K. 

  Așadar bebe K a ajuns cu bine în sânul familiei noastre, iar noi l-am așteptat cum am putut mai bine și mai pregătiți. În colțul acesta mic visam de ani de zile că va fi colțul meu de Rai, un colț în care îmi voi strânge-n brațe puiul, un colț doar al nostru, un colț al iubirii necondiționate, al alintării, al poveștilor fără sfârșit, al amintirilor din copilărie, al îmbățișărilor sincere, al mirosului acela de bebeluș.

   Mă uitam cu atâta dor la colțul gol, care nu mai voia să prindă contur. Avem tot felul de idei și așteptam să le pun în practică.

Hai să vă povestesc cum am reușit să aducem în casa noastră, colțul acesta de rai. 

În urma unor căutări în mediul online după ce am studiat cam cum, ar trebui să fie cel mai simplu, comod și frumos amenejat spațiul acesta minunat, s- a conturat exact dorința pe care o aveam și cum îmi place mereu să caut ce este mai bun, am dat peste FAVI  care este cel mai mare motor de căutare pentru mobilă și decorațiuni din România. 

Am găsit niște lucruri foarte drăguțe și utile însă ceea ce mi-a  captat atenția maxim a fost un cort  confecționat din pânză puternică și bețe rezistente din lemn. Mi-a plăcut că poate fi instalat cu usurință și îi conferă lui bebe siguranță maximă. 


Sursă foto: Favi.ro

Favi.ro a venit în ajutorul nostru pentru a  ne îndeplini visul. Cel mai minunat loc din lume este acum în camera mea. Ne petrecem zilele aici, visăm, ne jucăm, povestim și trăim cele mai minunate clipe împreună. Citim cele mai frumoase povești, iar acum că vine vremea de toamnă, ne cuibărim aici pentru a trece rapid peste zilele înnorate. A fost cea mai bună alegere. 
Bebe este foarte încântat de tot ce-l înconjoară în această mică lume de poveste pe care i-am amenajat-o. Am căutat culori calde, nu am mers neaparat pe albastru doar pentru că este băiat.



Sursă foto: Favi.ro


L-am așteptat pe bebe cu sufletul la gură, am pregătit camera cu atâta dor și drag. 
Am optat pentru un mobilier de culori pastel, un covor pufos și multe multe jucării. 
Sursă foto: Favi.ro


   Dacă vă gândiți și voi să achiziționați niște lucruri minunate, mulțumită motorului de căutare FAVI.ro, nu mai este necesar să accesați magazin după magazin online pentru a găsi produsele dorite. 
   Puteți alege cu ușurință mobilă și decorațiuni în funcție de stil, culoare, preț, material și multe alte caracteristici.
   În prezent, motorul de căutare FAVI operează în 6 țări: Cehia,Slovacia, Ungaria, Polonia, Croația și, bineînțeles, România.

   Pentru voi care este colțul vostru de rai, devenit realitate?

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2020 . 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tu cum îți alegi mobilierul?

De la brunet la blond, de la blond la roșcat

Crăciunul în Lumină