Cu toate țiglele ( metalice) pe casă... Ca să ne fie bine!



    Am terminat de ridicat pereții casei, acum tot ce rămâne este să ne închipuim cum își adună cloșca puii sub aripa ei protectoare, ei bine așa va fi și acoperișul nostru, va aduna sub protecția ei întreaga noastră viață, întreaga noastră casă. Acum când îmi închipui cum va arăta acoperișul frumos așezat, totul prinde contur! Luminița de la capătul tunelului este aici! De acum nu mai avem mult. Până aici a fost cel mai greu. 
  Acum însă vine decizia destul de grea. Ne doream un acoperiș rezistent, un acoperiș care să ne apere ani mulți de acum înainte dar părerile erau foarte împărțite, unii ne spuneau așa unii în alt fel.
 Piața materialelor de construcții este destul de vastă așa că ne-a luat ceva timp să ne dăm seama ce ne va acoperi căsuța de acum înainte. Am început să studiem atent casele din cartierul nostru, să vedem ce au ales oamenii, țigla clasică sau țigla metalică. Balanța înclina spre țigla metalică.
 După multe ezitări și căutări, le-am cerut ajutor celor de la Vindem-Ieftin.ro , în tot ceea ce înseamnă țiglă metalică, pentru că parcă părea cea mai bună soluție, din cele citite pe site-ul lor am aflat că divizia de Acoperișuri a apărut din dorința de a oferi clienților cel mai bun preț pentru acoperișul lor, în raport cu calitatea solicitată, și cele mai bune servicii: consultanță în achiziții, livrare la domiciliu gratuit oriunde în țară, garanții și certificate de calitate, debitări conform schiței acoperișului și posibilitatea de a afla oricând starea comenzii. 

Ce ne-a atras atenția printre multe altele a fost acest slogan „De cinci ani, clienții noștri economisesc 1000 lei / acoperiș, scutind uneori chiar sume mult mai mari”, am și cerut rapid o ofertă de preț, le-am trimis dimensiunea suprafeței care ar trebuia acoperită și în cel mai scurt timp am fost contactați de unul din cei 18 consultanți care ne-a explicat diferența dintre țigla metalică și țigla clasică. Nu am stat mult pe gânduri și am optat pentru țigla metalică Bilka, hai să vă spun și vouă că de fapt țigla metalică este tablă zincată, ce diferențiază o țiglă una de alta este cantitatea de zinc care poate fi mai mare sau mai mică. Am înțeles mesajul sloganului, exact așa am economisit și noi! 
  Avantajele țiglei metalice nu sunt deloc de neglijat, au o durată foarte mare de viață, uneori ajungând și până la 50 de ani, țigla metalică este rezistentă la toate manifestările climatice: ploaie, vânt, grindină cât și împotriva condensului și a razelor UV, poate fi montată ușor, vine împreună cu toate accesoriile necesare montajului, așa ca atunci când veți cere o ofertă de preț sigur vi se va oferi una pentru sistem complet, țigla metalică Bilka este fabricată din oțel de grosime de 0.5 mm, acoperit cu un strat de vopsea lucioasă sau mată, da ați citit bine, este deja gata vopsită!! Nu trebuie căutată vopseaua care să se potrivească. 
  Am primit cele mai bune oferte, am primit tot sprijinul din partea personalului, am, putut să comparăm prețurile cu prețurile primite de la alți furnizori, riscul la achiziție este zero, ce ne- a convenit nouă a fost faptul că marfa se livrează direct de la producător, fiind ambalată corespunzător. 
   Alegerea acoperișului este cel mai trainic și important lucru dintre toate care țin de casă. O gresie, o faianță, un robinet sunt lucruri pe care le putem schimba oricând, la schimbarea modei, la dorința de a avea ceva nou în casă, ei bine, acoperișul este ceva ce ne va servi ani buni! La cald, la frig, la vânt puternic, la ger. Când am luat casa aceasta veche, acoperișul era foarte șubred, la un vânt mai puternic stăteam cu frica-n sân să nu aterizeze vreo țiglă pe mașină, vecinii s-au confruntat cu acest lucru, nu o dată, la o ploaie mai puternică și chiar la ninsori tavanul era plin cu pete de apă, acum acest lucru nu va mai fi posibil.
   Am urmărit cu atenție filmulețele de la recenzii video, vă spun sincer am filmat și eu acest eveniment unic din viata noastră și mai mare mi-a fost surpriza când am văzut reducerea de 100 lei primită, pentru că le-am trimis și lor filmulețul meu. Am vrut să le arăt prietenilor noștri și nu numai că am primit exact ce am  comandat, nu am primit nici un produs mai slab calitativ.
 Acum totul este gata! Casa noastră se simte în siguranță și noi la fel! Poate veni orice vreme, noi suntem pregătiți, putem sta liniștiți în casă la un ceai cald, fără a ne teme că se poate întâmpla din nou ceva cu tavanul nostru. Alegerea acoperișului, mai precis  a materialului care acoperă acoperișul trebuie tratat cu maximă seriozitate, nu este un lucru de doi bani și nici pentru un sezon. Este ceva ce ne va ajuta să ne simțim în siguranță, un lucru care ne va apăra casa, viața și bunurile. Un acoperiș bine ales va fi cel care ne va sta alături ani mulți, merită tot efortul de  a găsi soluția ideală.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tu cum îți alegi mobilierul?

De la brunet la blond, de la blond la roșcat

Crăciunul în Lumină