Dacă nu este personalizat, nu este de la mine


      Dacă nu este personalizat, nu este de la mine ... cam aşa m-aş descrie eu. Să mă prezint, deci, nu îmi plac lucrurile de duzină. Nu îmi place să am o cană, un accesoriu, un pix care să fie exact ca şi al celor din jur.  Pe lângă cadouri, prefer mereu să le fac surprize mici celor dragi, un calendar de birou cu poza lor, un magnet cu un înscris pe care-l ştim doar noi, până şi pe plicurile de nuntă, îmi place să las câte o poezioară sau un text mai haios - asta în cazul în care mirii ne sunt apropiaţi. Rar trimit până şi un mesaj simplu cu La mulţi ani, de obicei îl scriu în felul meu de blogger pasionat de scris, astfel încât să aibă cât mai mult amprenta mea. Bloggingul a intrat în viaţa mea în urmă cu un an de zile. Este felul meu de a mă exprima, felul meu de a mă autovindeca. Nu de multă vreme am reuşit să îmi fac şi un logo, însă cel mai mult m-ar reprezenta imaginea alăturată, blogul meu numindu-se Pasiune veche în straie noi, condeiul este cel care îmi exprimă stilul perfect.
Arhivă personală
  Personalizarea este din punctul meu de vedere cea mai importantă carte de vizită. Să ştii să te faci cunoscut pentru ceea ce exprimi. Yanprint.ro vine în ajutorul celor care îşi doresc să fie unici, printr-o gamă variată de produse personalizate: căni, tricouri, stickere, bannere, tapet auto, tapet perete etc. 
 Mă gândeam care ar fi produsul ideal pentru a-mi promova blogul pe care scriu cu atâta drag şi din atâta pasiune. Răspunsul a fost evident : căni ! De ce cană? Pentru că fiecare dintre noi are ritualul de dimineaţă o cană de ceai, cafea, capuccino, lapte sau apă cu lămâie. Cana ar avea un design simplu, condeiul şi pana fiind elementele esenţiale, ar fi o doză de inspiraţie fiecărui posesor de cană. Când ai vedea poza de pe cană ai zâmbi, gândindu-te la versul tău preferat şi astfel ziua Ta ar începe mai bine, iar eu aş fi fericită că aş avea un cititor căruia i-am adus un zâmbet pe buze la prima oră a zilei.
  Aşadar pentru a ieşi din orice anonimat, pentru a fi unici, pentru a fi voi înşivă, apelaţi la yanprint.ro !!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tu cum îți alegi mobilierul?

Colțul meu de rai devenit realitate

Aventuri spre necunoscut în ritm cunoscut