Respiră adânc și de la capăt ....





   Eram atât de mândră de mine, de rezultatele obținute, de ambiția de care am dat dovadă, de femeia care am devenit în acei doi ani minunați ai mei. Îmi doream să schimb lumea prin exemplul meu, îmi doream ... atât de mult... atât de sincer.
 Eram împlinită din toate punctele de vedere, aveam jobbul pe care mulți îl invidiau, făceam cel mai minunat lucru din lume, uneam destine, eram cum îmi plăcea mie să-mi spun, eram un fel de Zână Bună, eram studentă la specializarea care prezenta interes maxim pentru mine, eram în formă maximă, blogul îmi aducea atâta satisfacție, scriam cu mare dor și drag, aveam rubrica #alemelegândurialemelerânduri,  aveam un fizic și dar mai ales un psihic tare, făceam genuflexiuni cu bara pe spate, eu ... care am vrut adidași pentru 3 luni că deh, nu are cum să mă acapareze acest sentiment unic.
 Eram ... apoi în 2 minute ... lucrurile au luat o întorsătură nu tocmai în favoarea mea...
Cam pe atunci a început declinul ... au început implicit problemele de sănătate, prolactină mărită de la atâta stres, anovulație ...hiperprolactemie ...în tot acest timp am renunțat la antrenamentele care mă țineau tare, care mă făceau să am atâta încredere în mine, apoi au urmat zilele în care am fost un pic însărcinată, apoi... din nou totul negru ...apoi un haos de medicamente, tratamente, hormoni ... totul unde a dus? La acumulare de kilograme, însă nu acesta este lucrul cel mai dureros... ci lipsa motivației pentru a începe din nou, pentru a nu da cu piciorul în tot ce am realizat... atunci .. acolo ... apoi a venit și ultima analiză ... diagnostic mult prea mult pentru acest an ... tăcere, liniște, lacrimi și un mare STOP ... și de la capăt.
   Asemenea vulturului care pentru a supraviețui trebuie să ia o decizie crucială, să aleagă între un proces dureros de schimbare sau moartea ( lecția aceasta de viață am învățat-o de la un minunățel de 4 ani). Schimbarea este dureroasă dar e necesară. Ambiția e acolo, doar că trebuie trezită...
Motivația există, pot, știu că pot să o iau de la capăt, sunt în stare să fiu din nou acel om care visa că într-o zi exemplul său va putea fi urmat.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru oamenii pe care îi am aproape, oameni care încearcă să mă încurajeze, să mă motiveze, care încercau mereu să tragă un semnal de alarmă să nu mă lase să mă scufund în depresie!
   Spuneam mereu că atunci când nu mai poți, ei bine, atunci poți mai mult!
Ei bine, așa e și povestea mea! Respir adânc, mă ridic, mă scutur și de la capăt!
Fiecare om trebuie să -și găsească locul acela în care uită de probleme, locul acela în care capătă puteri, puteri care-l ajută să înfrunte viața. Pentru mine azi a devenit  foarte clar, acel loc este sala de sport. ( Zâmbesc în timp ce vă scriu aceste rânduri, pentru că niciodată nu m-aș fi gândit că eu, sedentara convinsă va simți vreodată acest sentiment)
Pe tine care loc te face să te simți mai puternic? 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tu cum îți alegi mobilierul?

Colțul meu de rai devenit realitate

Aventuri spre necunoscut în ritm cunoscut