Când nimic nu mai merge...

   Spuneam mereu că pentru a reuși să duci un stil de viață sănătos ai nevoie de 3 elemente esențiale, una din acestea fiind gândirea pozitivă. După 2 ani, de stil de viață sănătos, 2 ani în care mi-am clădit vise, am sperat la lansarea unei „mini” cărți despre fetița durdulie, care mereu căuta diete și care la 30 de ani a descoperit sala de antrenament iar sportul a devenit cea mai mare ambiție a ei, am încântat câțiva cititori cu articolele mele, am ajuns și eu pe marginea prăpastiei ... câteva luni bune mai ...  în care gândirea pozitivă a fost ruinată, în care tot ce aveam nu mai avea sens, în care nimic nu se lega ... din motive care nu au depins de mine! Cei mai apropiați știu despre ce vorbesc ... redresarea a fost grea, al n... de grea. Când din motive care nu depind de tine, simți cum îți fuge pământul de sub picioare, că tot ce ai construit este dat la o parte, gândirea pozitivă se mută într-o altă direcție ...
Sursă foto: Pinterest

    Am reușit cu greu să ajung acolo de unde am plecat și acum pot să vă mărturisesc, că atunci când gândirea pozitivă nu funcționează, nimic nu se leagă în viață așa cum trebuie. Trecem uneori prin diverse nedreptăți pe care sufletul nostru mult prea pur nu le prea poate ingera. Ei bine, datorită acestor stări, ceea ce am realizat în doi ani, era să se piardă. Noroc cu cei care îmi sunt alături, care mi-au tras acel un semnal de alarmă, că nu degeaba am ajuns acolo unde sunt, că nu merită nimic să mă pierd, să îmi pierd visele, trăirile dar mai ales principiile.
        Sunt recunoscătoare pentru aceste persoane! Sunt recunoscătoare pentru că m-a ajutat Dumnezeu să nu mă pierd ci să dau dovadă în continuare de tărie de caracter, să revin la principiile mele pe care le-am dobândit prin multă, multă, muncă grea. Gândurile pozitive și liniștea sufletească fac ca totul să funcționeze. Liniștea sufletească valorează mai mult decât orice, când ea lipsește întreg corpul dă în regres. Nimic nu mai funcționează cum trebuie, absolut nimic.
     Sfatul meu este așadar după această etapă urâtă că ... nimeni și nimic nu merită pierderea sufletului nostru pur. Suntem cei mai importanți!
          Sufletul și liniștea, gândurile pozitive și încrederea în sine!

P.S Doamna Cozma, revine cu articole scrise din pasiune, din suflet pentru suflet! Stați aproape!!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tu cum îți alegi mobilierul?

Colțul meu de rai devenit realitate

Aventuri spre necunoscut în ritm cunoscut