Ai un gram de nebunie?

 Bine te-am găsit,
Probabil te va mira titlul acestui articol, dar cred că reprezintă cel mai bine, subiectul despre care vreau să îţi vorbesc azi.
Când la 30  de ani, ai o  viaţă cât de cât normală, liniştită, totul este perfect aşa cum este, nu mai ai mari aşteptări de la viaţa ta, locul de muncă pe care-l ai, îl consideri unul perfect până la pensie (am observat că oamenii au o uşoară tendinţă de a cataloga bugetarii, de aceea nu mă prea laud cu asta), dar să revenim. Ai căsuţa ta ridicată din propriile ruini cu propriile tale forţe, soţul e lângă tine de 7 ani, lipseşte elementul minune, dar în rest totul este P-E-R-F-E-C-T!! Aşa consideri TU, apoi viaţa îţi dă o palmă peste ceafă şi brusc te trezeşti. după o anestezie totală de 2 ore.... la o altă viaţă! La un nou început, la o nouă şansă. La noi vise, aspiraţii, speranţe.
   Dar la 32 de ani, ce te face să îţi doreşti aceste lucruri? Îţi spun eu! Un gram de nebunie, un gram de ambiţie, un gram de disciplină şi din nou un gram de nebunie! Toate acestea pornesc din tine când vezi viaţa cu alţi ochi, când ceea ce ai fost până în urmă cu un an de zile nu îţi mai ajunge, când conştientizezi că defapt nu eşti bine acolo unde eşti, că defapt drumul tău este altul. Gramele mai sus amintite te duc tot mai mult spre visul tău, tot mai aproape de reuşite de satisfacţii.
 Gramul de nebunie te duce tot mai sus !! Şi este un sentiment U-N-I-C!! De unde disciplina? Cum spunea soţul meu într-o zi, eşti înconjurată de pompieri, normal că l-ai deprins! Mda, de la soţ la antrenor, de la prieten la naş la instructor auto! Pompieri cu disciplină, atunci te miri de unde?
   Dar gramul de nebunie, de ambiţie? Din suflet!! Din suflet, pentru că altfel m-aş pierde pe un drum care nu este al meu, un drum care nu duce nici unde.
   Tu ai gramul de nebunie, în suflet?